luni, 21 septembrie 2015

ALB SI NEGRU-DE CUSUT IN DOUA CULORI

Cand am de cusut un produs in doua culori ,adaptez ata cu care cos  in functie de ce se cere  si anume :
      -la imbinarea unui material alb deasupra si altul negru(sau orice alta culoare) dedesubt ,firul de ata de la ac este si el alb iar cel de la suveica negru.Si invers atunci cand situatia o cere.




      -se mai schimba ata si atunci cand jumatate de tighel trebuie cusut cu negru si  jumatate cu alb.Ca de exemplu : lucrezi o bluza cu fata alba si spatele negru -rascroitura manecii se coase adecvat.



Si pe dosul bluzei daca aceasta este captusita  lucrez tot cu ata potrivita fiecarei cusaturi.


Am un basc pe mijlocul caruia designerul a dorit o banda in contrast.La imbinarea din  lateral a bascului am schimbat ata pentru numai 2 cm de cusatura .

Eu consider acest mod de a lucra o regula "de aur" in croitorie caci arata atentia si importanta ce se acorda unui produs de imbracaminte nu numai din partea croitorului ci si a celui care expune si vinde acel produs.Un model astfel lucrat este produsul "de colectie"-aici toate aceste detalii stabilesc valoarea lui.